Denumire poziție: Instructor Jujutsu/BJJ (grupe copii & adulți)
URL oficial: https://www.aikiseishin.ro/cariere/instructor-jujutsu-bjj/
Posturi disponibile:
- 1x Instructor Nivel 1 (asistent/debutant)
- 1x Instructor Nivel 2 (principal)
Tip job: part-time, on-site
Termen limită: 30.09.2023
Descriere Rol:
Căutăm un instructor dedicat și pasionat pentru a se alătura echipei noastre. Rolul implică instruirea și îndrumarea membrilor (grupe de copii și adulți), de la începători la avansați, asigurându-se că fiecare curs este sigur, eficient și inspirațional.
Responsabilități principale:
- Instruirea cursanților & gestionarea antrenamentelor: Coordonează (fie ca instructor asistent nivel 1, sau principal nivel 2) antrenamentele de la grupele de copii și adulți, predă clase de arte marțiale, adaptând metodele pentru diferitele niveluri de aptitudini. Cunoaște în detaliu programa didactică și aplică procedurile de lucru și metodele specifice de antrenament agreate.
- Dezvoltarea programelor: Colaborează la crearea, revizuirea și îmbunătățirea programelor de instruire.
- Monitorizarea progresului: Urmărește și evaluează progresul fiecărui cursant.
- Menținerea siguranței: Asigură un mediu sigur și plăcut în sala de antrenamente, previne accidentările (și intervine rapid și eficient în cazul în care deja s-au întâmplat).
- Participarea la evenimente: Reprezintă clubul la diverse evenimente, seminare sau competiții.
- Dezvoltare personală: Perfecționare și formare continuă în Jujutsu/BJJ.
- Evaluare: Este evaluat periodic pe bază de criterii de performanță.
Experiență, calificări și aptitudini:
Experiență dovedită ca instructor de arte marțiale sau un nivel avansat de competență într-o artă marțială specifică, astfel:
Instructor Nivel 1:
- 3-6 ani experiență practicant (BJJ/Judo). Minim centura albastră BJJ sau Kyu 1 Judo.
- Variantă alternativă: Cunoștințe avansate Aikido (4-6 ani) + cunoștințe de bază în BJJ/Jujutsu/Judo (cu accent pe ne-waza).
Instructor Nivel 2:
- 5-10 ani experiență (min. 1 an ca instructor sau asistent). Centură maro/neagră BJJ sau Shodan Judo/Jujutsu.
Cunoaștere aprofundată a tehnicilor (ukemi, nage, ne, gatame, kansetsu waza) și a principiilor din artele marțiale.
- Certificări relevante în domeniul artelor marțiale pot fi un avantaj.
Valori și abilități socio-umane:
- Valori fundamentale: Integritate, profesionalism, competență.
- Exigențe de bază: Punctualitate, entuziasm, inițiativă.
- Prioritate permanentă: siguranța cursanților.
- Caracter pozitiv, atitudine jovială și plăcută.
- Persoană responsabilă, pasionată de artele marțiale.
Competențe pedagogice și de comunicare:
- Excelente abilități de comunicare și interacțiune cu grupuri variate de vârstă și niveluri de aptitudini. Comunicare eficientă și adaptabilă.
- Abordare pedagogică și răbdare în instruire.
- Model de urmat pentru cursanți.
- Capacitatea de a aduce îmbunătățiri la metodele de predare.
Condiții generale (nivel de educație, vârstă):
Student sau absolvent studii superioare (obligatoriu persoană majoră /18+ ani).
Disponibilitate și program:
- Perioada de probă: 3 luni.
- Program: luni, miercuri, vineri (între 18:15 - 21:15) + 4 ore/lună în weekend (2h + 2h).
- Continuare: în funcție de evaluarea de la finalul perioadei de probă.
Locație: Activitatea se desfășoară la dojo-ul Academia Aiki Seishin Ryu din București.
Program:
- Part-time: 9-10 ore/săptămână.
- Posibile extinderi, cu remunerare ajustată.
Beneficii:
- Remunerare în perioada de probă: 350 lei/lună (nivel 1), respectiv 500 lei/lună (nivel 2).
- Remunerare ulterioară (după perioada de probă):
- Instructor Nivel 1: 850 lei/lună (ajustabil în intervalul 10.200 – 15.000 lei/an).
- Instructor Nivel 2: 1250 lei/lună (ajustabil în intervalul 15.000 – 24.000 lei/an).
- Revizuire salarială anuală (în funcție de performanțe).
- Concediu plătit:
--- 25 zile (5 săptămâni) în primul an (din care maxim 5 zile în perioada de probă)
--- 30 zile (6 săptămâni) începând cu al doilea an
- Formare/dezvoltare profesională continuă și antrenamente regulate.
- Acces gratuit la toate sesiunile și evenimentele clubului, inclusiv la cantonamentele din țară și străinătate.
Prezentare cu descrierea completă a acestui post găsești aici: https://www.aikiseishin.ro/cariere/instructor-jujutsu-bjj/
Notă finală:
Nu colaborăm cu agenții de recrutare sau consultanți independenți și nu acceptăm candidați pre-analizați de astfel de terți. Toți candidații vor urma obligatoriu procedura oficială de recrutare din cadrul Academiei Aiki Seishin Ryu și vor aplica pe cont propriu la pozițiile vacante disponibile.